The most romantic declaration I have ever received

Citind bloguri

Azi a fost ziua cititului de bloguri...imi place, e un hobby pe care l-am dezvoltat in ultima vreme si care imi prinde bine. Imi place sa citesc despre altii, cunoscuti ai mei si sa intru putin in lumea lor...imi da un sentiment aparte.
Fiecare are un stil atat de aparte...scris in proza , in versuri , mai putin scris si mai multe poze, sau chiar videoclip-uri. Fiecare din noi isi lasa o amprenta proprie si personala in propriul blog...si e frumos, ai impresia ca incepi sa ii cunosti...intrebarea e: e oare asa? Ajungi sa ii cunosti pe altii doar citindu-le blogurile? Hm...it's strage pt ca daca ma gandesc la propriul meu blog si la faptul ca altii mi-l citesc pot sa spun cu convingere ca nu sunt indreptatiti sa spuna ca ma cunosc. Imi cunosc anumite momente, acelea pe care imi doresc sa le impartasesc...dar nu pe mine ca intreg. Asta pt ca eu si nu doar eu, am tendinta de a scrie pe blog in momente de furie sau ingandurare , undeori, insa rar , in momentele de bucurie sau sub actiunea unui lucru impresionant.
Si totusi...reusim sa ii cunostem pe altii prin bloguri?

what happens when I'm alone

...a trecut mai mult de o luna de la ultimul post...o luna in care m-am cufundat in examene...poate chiar cea mai grea sesiune de pana acum (si har domnului am trecut prin 7 deja).

Cum sunt acum? Seaca...m-a secatuit aceasta perioada de orice putere, entuziasm si vointa(mostly legate de scoala). Sunt obosita...nu mai vreau sa stau pe un scaun sa citesc tot felul de bulshituri si sa imi creasca curu cat zece, respectiv sa ma doara de la atata sezut!!! Nu mai vreau sa aud de conturi, bugete, fisc, cheltuieli, venituri, avantajul international competitiv and so on...gata! I'm free.
Azi e prima zi fara examene ...and guess what? ma plictisesc :(( . Simt ca nu am forta in mine nici macar sa fac lucrurile care imi plac, mi-e somn in continuu si mi-a revenit pofta de mancare. Totusi ma simt eliberata de povara stresului din sesiune .
Tot azi , luandu-mi focusul de pe scoala mi-am reluat in forta atributiile ...and yes....it's so damm hard . Inca imi mai apar tot felul de intrebari in cap : what if? ce o sa se intample acum? trebuie sa recunosc, exista sansa (imi doresc sa cred ca e cat de mica) sa nu reusesc vis a vis de planul B. Am realizat ce ma doare cel mai si cel mai tare(de fapt sunt mai multe :P) : oricat m-as stradui si oricat ne promitem noi ca lucrurile se vor schimba , o sa am mult mai mici sanse de a fi trainer la conferinte, conference manager , coach pe proiecte, faci la confe nationale. Da...unica mea sansa ar fi echipa nationala...si imi doresc enorm...dar nu e acelasi lucru.

Ce sentimente contradictorii si interesante am trait in acest timp legat de aceasta parte a vietii mele...LCM-uri la care am iesit in fata tremurandu-mi picioarele sau nestiind ce sa zic ...simtindu-mi ceafa calda de atatea priviri care parca doreau sa afle mai mult...

Orice ar fi...am incredere in mine ca voi face cele mai bune alegeri si indiferent de intamplari si de presumtii o sa ma ambitionez sa am parte de cat mai multe sanse de a face ceea ce sunt pasionata...I am going to be the best women trainer in Romania !!! :)

Pe de alta parte....imi e atat de dor de Steli(e in Dubai norocosul) ...mai avem o saptamana pana ne reintalnim...si sincer, chiar nu am crezut ca imi va fi atat de greu.
Ce important e sa ai pe cineva langa tine care te intelege si care te iubeste...cat de norocoasa sunt...